Lumea infinită ești tu și eu. Noi suntem INFINIT. Viața nu a început și nu se termină aici. Suntem luminițe infinite. Ne-am născut din lumină, suntem lumină și trebuie să dăruim celor din jurul nostru lumină. Gândurile materializate în cuvinte ne asigură nemurirea pământeană. Imaginile și telepatia reprezintă comunicarea din celelalte dimensiuni. Despre toate acestea învățăm aici, acum, la Școala vieții. Goana după material și ego-ul ne-au îndepărtat de esența noastră divină. Ne-am născut cu uitare și liber arbitru. Toată viața căutăm să ne amintim cine suntem, de unde și de ce am venit și unde mergem mai departe. Unii dintre noi ne vom aminti, alții nu, cel puțin nu aici, în această viață terestră.

Scopul acestui site este de a aduce ECHILIBRU și CONȘTIENTIZARE, BUCURIE și FERICIRE, ARMONIE și PACE.

Fii infinit înseamnă că nimic nu se piefrde, ci totul se transformă. Suntem energie și vibrație, iar acestea vor exista perpetuu, în infinit!

 

INVITAȚIE în infinit…Fii parte din infinitul pe care îl vom crea împreună!

Toți pasionații de psihologie, spiritualitate, numerologie, horoscop, medicină cuantică, reiki, autori de cărți, muzică și fotografie, creatori și vizionari, în infinit,   sunt invitați să trimită materialele lor, spre publicare, aici, la www.fiiinfinit.ro, site  magazin, specializat în recomandări și sfaturi, pentru a crea împreună viitorul, plin de lumină, armonie și pace. Acest site se dorește a fi totodată o platformă unde toate site-urile specializate în domeniile enumerate, anexe sau conexe, să trimită cărțile, spre promovare, să anunțe evenimentele și să transmită invitații. Toate informațiile au acces la prezenta publicație GRATUIT.

Demonstrează că poți. Materialele trebuie să conțină soluții, pentru că nu este de ajuns să spunem ce lipsește, ci trebuie să ajutăm la umplerea golurilor din viața noastră aici și acum.

Redacția este exonerată de răspundere pentru punctele de vedere ce aparțin autorilor. Subliniem că suntem echidistanți, nu aparținem niciunui cult sau grup, deoarece credem în multitudinea de opinii. Fiecare trebuie să găsească propriul drum, după studii și analiză. Uneori, un singur cuvânt contează. Un minuscul cuvânt poate fi o cheie ce va deschide drumul spre noua viață, în sănătate, armonie și pace, pe care o doresc și eu și tu, și noi și voi.

Totodată, politica editorială nu permite negativul și critica în paginile acestei publicații on-line, care are ca scop mobilizarea spre conceperea unui nou plan de viață, unul care să asigure viitorul omenirii înntr-o lume care să aibă la bază înțelepciunea și echilibrul.

Redacția Fii Infinit!